Se consideră că, 1,36 kilograme, este greutatea medie a creierului uman. El este proporțional cu corpul. Se pune problema, la om, care creier este mai inteligent, cel mai greu sau cel mai ușor, la femeie sau la bărbat? Dacă sunt la fel de inteligente, atunci ce influență are greutatea și de unde apare diferența? Dumnezeu le-a dat animalelor, pentru creier, o cantitate mai mică de energie, iar omului aproximativ dublu. Diferența esențială s-a găsit între specii și constă în densitatea și structura moleculară a proteinelor, aceasta însemnând diferență de energie. Diferențele de greutate, însă la om, nu sunt esențiale până la 1400 g. Peste acestă greutate este nevoie de iluminare, energie necesară pentru a funcționa în hiperconducție, pentru a gândi genial.
Exempul lui Eminescu este edificator. Lui i s-a făcut autopsia în ziua de 16 iunie 1889, existând un raport depus la Academie. Creierul său, după autopsie, s-a constatat că avea 1495 de grame. Acesta era format din lobul drept ce cântărea 555 g. iar cel stâng avea 595 g, fără cerebel. Este cunoscut că lobul stâng al creierului are aptitudini mai mult logice, iar cel drept, controlează mai mult senzațiile. Circumvoluțiunile erau foarte dezvoltate și adânci. Circumvoluțiunile apar pe cortex, acesta fiind zona unde se crează gândirea. Creierul său, apoi a fost ,,uitat” pe fereastră, în soare, pentru că era o dovadă stânjenitoare a falsității teoriei sifilisului, deoarece această boală mănâncă materia cerebrală, iar creierul lui era perfect sănătos.
Cercetările ştiinţifice ale lui Eminescu asupra mecanicii, prin aplicarea matematicii la problemele spirituale, în căutarea principiului vieţii, arată că el descoperise misterul mişcării vieţii, ce constă în distanţarea consecutivă între două puncte de gravitaţie. Apoi a început să inventeze maşinării pentru a putea capta forţa universului, la fel ca Nicolae Tesla. Nu numai Eminescu s-a ocupat de științe exacte, ci și alți poeți precum Goethe sau Novalis. Ei căutau răspunsuri la întrebările ce-i frământau, în cadrul științelor, pentru că filozofiile existente nu-i mulțumeau, nu le dădeau răspunsurile corecte, căutate.
Creierul este un mare consumator de energie, el nu produce, ci doar consumă.
O întrebare ce se naște este: – Dacă acesta ar avea nevoie de un consum suplimentar de energie, în afara celei date de organism, de unde o ia? Răspunsul este simplu: – Prin iluminare! Lumina este energie. Dar cum poate obține acestă lumină? Răspuns: – Prin căutare, meditație și prin dorința de a cunoaște limitele universului, de a trece dincolo de limitele vieții cunoscute și normale! Caută şi vei găsi, în univers! Bate şi ţi se va deschide, de către spiritualitate! Așa vei obține răspunsuri la întrebări dificile! Alte întrebări ce se nasc imediat: – Cum poate să crească un creier în greutate în aceeași cavitate? – De ce nu crește creierul așa la toți oamenii? Problema este simplă și complicată în același timp. Dacă volumul creierului rămâne constant datorită cavității cutiei craniene, înseamnă că poate să crească ori greutatea celulelor, ori crește numărul acestora sau crește densitatea materiei cenușii. O modificare structurală, ce ar schimba construcția creierului nu se poate petrece. Deci rămâne valabilă varianta în care crește densitatea celulelor, adică creşte greutatea zonei cu celule cenuşii (Britt Andersen, cercetătoare britanică ce a studiat creierul lui Eistein). De ce crește numărul acestora? Numărul celulelor cenuşii creşte, deci crește inteligenţa doar datorită măririi numărului de celule cenușii ce au o densitate mai mare, de unde şi creşterea în greutate a creierului. În momentul creşterii densităţii, doar a unei zone din creier, ca la Einstein, nu se poate observa o modificare evidentă de greutate, pentru că influenţa acelei zone este foarte mică. Însă, atunci când toată zona de materie cenuşie este folosită în exces, ca la Eminescu sau Schiller şi creşte densitatea întregului creier, atunci apare o diferenţă de greutate, diferența fiind doar de câteva sute de grame, ceea ce face totuși diferența.
Lui Einstein i s-a descoperit doar o regiune în care numai fizica poate evolua, de aceea nu era creierul lui mai greu ca al altor oameni. Se ştie, însă, că Einstein nu excela în alte domenii, în afara fizicii și matematicii. Creierul lui Eminescu a avut mai multe regiuni dezvoltate pentru că el a căutat în mai multe zone evoluţia și iluminarea, cum ar fi în: poezie, critică, matematică, fizică, fizica nucleară, astronomie, geofizică, filozofie, literatură, lingvistică, istorie, politică, iar răspunsurile le-a căutat prin intermediul spiritualității.
Teoria lui Einstein (Teoria relativității) a fost descoperită de Eminescu în 1886 și evidențiată în poezia „La steaua”. Einstein a elaborat Teoria relativității restrânsă abia în 1905 și apoi, din nou, în 1910 apare aceeași teorie generalizată, iar în 1916 o publică. Se observă că Teoria relativității enunțată poetic de Eminescu, apare cu 24 de ani înaintea teoriei lui Einstein, cel care a prezentat-o din punctul de vedere al fizicii. O poezie rămâne o imagine în versuri, iar un enunţ ştiinţific, fizic, rămâne ca o descoperire epocală. Se pare că Einstein a fost primul fizician care a enunţat ştiinţific, având aceeași revelație ca Eminescu, cam în aceeași perioadă, dar după acesta cu 24 de ani.
Este cunoscut că Eminescu a cunoscut matematica și fizica foarte bine. Eminescu a încercat să sintetizeze observațiile sale sub diverse formule, matematice sau fizice. În general, toată matematica este o sinteză a gândirii omenești. A gândi după legile cosmosului înseamnă să descoperi matematica gândirii supreme, aceasta fiind originea a tot ce există.
Revin și dau exemplul din „La steaua”, cât de ușor și scurt a putut reda viteza luminii, deplasarea ei în timp, dilatarea timpului, apariția și dispariția unui soare și chiar viața acestuia, mod în care nu oricine poate să prezinte atât poetic, cât și filozofic și astronomic/științific.
Dorința de a cunoaște cât mai mult din filozofiile și tehnicile orientale se observă și la alte genii. Ei caută iluminarea și o găsesc într-un anumit fel. Lumina pe care o caută geniile este energia universală. Prin căutarea luminii crește energia creierului, organ ce capătă abilități din ce în ce mai mari. Creierul unui geniu consumă mai multă energie decât al unui om obișnuit, datorită măririi densității și deci și datorită măririi numărului de conexiuni, obținându-se astfel, o hiperconducție a informației energetice, ajungându-se, ca o consecință, la obținerea unei capacități superioare de prelucrare a informației neuronale, deci și a unui IQ superior.
Prin creșterea densității se face mai bine transmisia energetică, în special, cea electrică și magnetică, adică crește viteza de transmisie a informației neuronale, dar crește și capacitatea de înregistrare și stocare a informațiilor, dar și numărul de conexiuni, adică și inteligența.
Este cunoscut consumul de energie al creierului că este de 10-23 watt, în stare de veghe, energie suficientă pentru a aprinde un bec.
Alte consumuri de energie echivalente sunt:
– energia unei cuante de lumină : 3 ∙ 10-19 Ws,
– energia cinetică a unei molecule de gaz la 2000C: 6,067 x 10-21 Ws,
– energia de repaus al unui electron : 8,175 ∙ 10-14 Ws,
– sensibilitatea minimă a pielii : 4,2 ∙ 10-9 Ws,
– topirea unui fulg de zăpadă : 10-2 Ws,
– lucru mecanic al unei bătăi de inimă : 1,1 Ws.
În comparația celor două tipuri de creier C1 (cel normal) și C2 (cel mai greu) pot fi făcute câteva calcule simple privind căldura, densitatea, energia, curentul electric, capacitatea de folosire a creierului, etc.
Căldura Q, se menține constantă, capacitatea calorică este o constantă ca și temperatura în creier. Doar masa creierului crește ceea ce face să crească și energia sa. Temperatura creierului trebuie să rămână însă constantă, nu poate crește mai mult, datorită sistemelor de protecție ale organismului. Dacă temperatura creierului ar crește doar cu un grad, continuu, acesta s-ar prăji. De aici se poate observa că rămâne un surplus de energie ce trebuie folosită. Cum? În termotehnică energia este echivalentă cu căldura. Prin surplusul de căldură, ce înseamnă energie, crește viteza de deplasare a sângelui și deci și oxigenarea creierului, ceea ce duce la o gândire mai bună. Însă și așa, tot rămâne un surplus de energie ce este repartizată celulelor nervoase, care se comportă în hiperactivitate, reușind să facă mai multe conexiuni în același timp. În consecință, pe măsură ce crește greutatea creierului, crește și inteligența, deci și capacitatea de folosire.
Capacitatea de folosire a creierului crește exponențial astfel încât, la 1200-1400 g., este folosit doar 7-10 %, la 1,45 kg poate fi folosit până la 20%, iar la 1,5 kg poate fi folosit până la 25%. De aici creșterea spre folosire până la 100% a creierului, se poate face teoretic, spre 2,5 kg, situație neîntâlnită până acum practic, fiind posibilă și probabilă la unii sfinți. Omul normal folosește doar 7-8 % din conexiuni într-o unitate de timp (secundă), iar geniile pot folosi aproximativ dublu, datorită energiei mai mari, folosite. Este evidentă folosirea în plus a creierului geniilor datorită energiei suplimentare, pentru că ei pot ajunge la concluzii la care oamenii de rând nu reușesc, nici cu explicații suplimentare.
Surplusul de energie, la un creier de 1,5 kg și la peste 15% capacitate de folosire, nu mai poate să ajute funcțiile organului, astfel încât începe să radieze în exterior, să emane lumină, ceea ce produce acea aură luminosă din jurul capului, lumină ce poate fi văzută și la sfinți, în icoane.
„Şansa aşteaptă minţile pregătite.” – Louis Pasteur
