V-ați pus întrebarea vreodată dacă este vreo diferență între cruce și crucifix? Da, este și este mare! Crucea este intersecția dintre două brațe egale, orizontală și verticală. Ea reprezintă reuniunea dinte linia verticală, ce reprezintă lumea divină ce coboară spre Pământ și legătura Pământului cu divinitatea, iar cea orizontală, lumea oamenilor ce se află pe suprafața pământului, în lumea de mijloc.

Acest tip de cruce reprezintă echilibrul și este cunoscut de sute de mii de ani, din timpul continentului MU. Crucea este o construcţie arhetipală ce reglementează ordinea. Ea apare astfel ca o unire a contrariilor.

Crucifixul se confundă cu crucea, de 2000 de ani, de la Cristos. Pe crucifix a fost răstignit Iisus. Credința în Cristos și închinarea la crucifix este o închinare la suferința martirului. Crucifixul reprezintă durerea, suferința, moartea, o sabie ce este o amenințare întotdeauna. Atunci când se fac mătănii se remorează durerea și suferința martirului.

Crucifixul este o cruce deformată, ori Dumnezeu este perfect, egal cu toți și la fel de bun.

Crucifixul (în latină „crucx fixus”, „fixat pe cruce”) este reprezentarea simbolică a crucii Bisericii Creștine, ca reprezentare a răstignirii lui Iisus Cristos, ce este pictat și pe cruce.

Se pare că cea mai veche reprezentare creștină a crucificării a apărut în jurul anului 430 d.Cr., într-un basorelief pe portalul de la intrarea în Bazilica Santa Sabina din Roma.

Credința în Dumezeu se venerează prin semnul crucii egale, iar prin crucifix este venerat Iisus.

Prin măsurători energetice, se poate observa că partea inferioară a crucifixului are energia scăzută față de restul crucii, de 5 ori.

Cea mai mare încărcătură energetică a crucii este în centrul ei unde apare și vibrația culorii/luminii/energiei verzi (centrul inimii) unde este și echilibrul și iubirea. Acolo este și locul unde se pot face deschiderile canalelor energetice.

Marginile crucii egale au vibrația culorii albastre (chakra vishudi și ajna) unde se află liniștea.

Limita inferioară a crucifixului are vibrația culorii galben (chakra 3, inferioară, de forță).

Punctul de sus al crucii reprezintă centrul frunții, mentalul superior și ochiul al 3-lea, cele două puncte laterale reprezintă umerii, punctul albastru de jos reprezintă pieptul, punctul din centrul crucii reprezintă glanda timus, iar punctul galben reprezintă centrul stomacului, ck. 3 centrul de forță.

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi cele mai vechi.

Crucile se găsesc pictate în peşterile preistoriei, din epoca de piatră, iar în Europa precreştină el a fost un simbol preferat al celţilor (monezi cu acest simbol).

Ştim însă cu siguranţă că el a fost un simbol legat de divinitate odată cu apariţia civilizaţiilor istorice, exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh), o vedem adesea în mâna diverşilor zei egipteni, reprezentaţi de oamenii acelor timpuri, sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor lor. Crucea ansată sau coptă, numită şi cruce Tau, este în acelaşi timp şi hieroglifă egipteană, încărcată de simbolism.

Creştinismul, la apariţia lui, a aceptat şi acest simbolul străvechi.

Crucea este un simbol mai vechi decât perioada când a fost adoptată de religia creştină.

A fost folosită împotriva forţelor diavoleşti, ea fiind semnul protector cel mai utilizat de popoarele creştine. Semnul crucii este folosit pentru apărarea personală, dar şi în exorcizări, împreună cu pantacle, cu pentagramă sau hexagrame, bagheta magică, apa sfinţită, tămâie şi lumânări.

Nu există aproape nici o casă, la creştini, în care să nu existe cruce, Biblie, icoane, care au, la fel ca şi simbolurile, o valoare protecoare prin sfinţirea lor şi pentru că reprezintă imaginile arhetipale ale Divinităţii. Semnul crucii este cunoscut şi respectat şi de către spiritele decăzute, deşi le înfurie.

De la Plaut, crucea ia şi sensul moral, intrând chiar în proverbe, desemnând un chin moral, sau chiar călăul. Este folosită în Noul Testament, în Evanghelia după Marcu (VIII: 34): ,,Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”, cuvinte pe care le-ar fi rostit Iisus din Nazaret.

Mai târziu, sensul spiritual de ,,chin moral” va fi lărgit, pentru a vorbi de dogma creştină a ispăşirii.

Există mai multe forme de cruci şi crucifixe prezentate în anexă (54 de forme). Se cunosc aproximativ 400 de forme de cruci.

Simbolul alăturat reprezintă crucea sanscrită folosită la protecţie. În centrul ei se observă spirala triplă.

În limba latină cuvântul ia primul sens în jurul anului 264 î. Cr. şi servea la pedepsirea sclavilor, răufăcătorilor şi hoțiilor, care nu erau cetăţeni romani.

Toate crucile reprezintă cele patru puncte cardinale, cele 4 mari forţe creeatoare, cei patru stâlpi, simbolul norocului, protecţie, etc. Ea stabileşte legătura dintre cele trei forme geometrice fundamentale: cercul, pătratul şi centrul, centrul fiind comun. Prin ea se stabileşte orientarea spaţio-temporală, pe axa verticală, comunicarea cu divinitatea, aceasta fiind Axa lumii (Axis Mundi), iar pe orizontală suprafaţa pământului, reprezentarea oamenilor.

Cubul alchimic este tot un simbol în formă de cruce dublă, folosit la protecţia obiectelor de mare valoare (bijuterii). Simbolul poate reprezenta atât împrăştierea sau radierea, prin braţe, cât şi unirea, prin centrul ei.

În 1940 simbolul Crucii Lorraine a fost folosit de Amiralul d’Argenlieu, ca simbol al rezisțentei Franceze, simbol opus svasticii naziste.

Figura 6.4. este o reprezentare a simbolului hindus Manji, ce arată legătura universului cu pământul și a binelui cu răul, toate aflate într-un echilibru dinamic, dat de terminațiile crucii solare.

Figura 6.5. arată că civilizațiile precreștine din Europa vedeau simbolul drept un simbol solar, al fertilității și puterii sau reprezentarea ,,crucii tunetului”, semn al zeului tunetului Perkons.

Figura 6.6. a fost marca sectei Raeliților până în 1991. Grafica arată o galaxie ce se învârte într-o Hexagrama. Simbolul a fost considerat nepotrivit și a fost redesenat în 1991. Secta raeliților nu are nici o legătură cu mișcarea neonazistă.

În figura 6.7. apare simbolul format din 3 cifre 7, ce formează împreună ,,777”, numit de taoişti Antahkarana, antic simbol al vindecărilor. El face parte din anatomia spirituală, fiind legătura dintre creierul fizic şi sinele superior, menită să vindece şi să dezvolte, în timp ce creştem spiritual.

Crucea întoarsă sau crucea sfântului Petru este reprezentată prin simbolul din figura 6.8 ce este văzut, uneori, ca simbol satanic, probabil datorită negației martiriatului lui Cristos, semănând mai mult cu o sabie decât cu o cruce.

Media și legendele moderne legate de apocalipsa și conspirații satanice, întrețin înțelegerea incorectă (sau doar incompletă) a simbolului. Reprezentarea din figura 6.8. este numită ,,Crucea Sfântului Petru”. Se spune despre Sfântul Petru, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, că a refuzat să fie crucificat asemenea lui Iisus, din umilință. Astfel încât, sfântul Petru a fost martirizat cu capul în jos.

Figura 6.9. este crucea cu chei.

Cheia are rol dublu şi simbolizeză închiderea şi deschiderea unor drumuri, a împărăţiei sau a comorilor. Are o mare forţă deoarece permite sau nu, deschiderea uşilor. Atunci când sunt realizate din aur sau argint, simbolizarea se combină şi cu reprezentarea acestor metale.

Figura 6.10. reprezintă ,,Crucea Lorenă”, ce este un simbol asemănător cu crucea întoarsă.

Originea este diferită fiind folosită inițial de Ducele de Loraine, apoi adoptată de alchimiști în perioada Renașterii, ca simbol al pământului și al sufletului materiei.

Crucea ca simbol, are multe utilizări, printre care: curăţă de energii malefice, protecţie, anulează diverse programe din subconştient, activează lumina, curăţă orice spaţiu de enrgii negative, conectează la îngerii păzitori, influenţează benefic orice situaţie, deschide drumuri fizice și spirituale.